Abisul lui Dosoftei

”Că-m trec dzîlele ca fumul, / oasele mi-s săci ca scrumul.” Versurile astea cutremurătoare le-am găsit într-un fragment de jurnal publicat de Livius Ciocârlie. Absolvind secția maghiară–română sigur că am auzit de Dosoftei, dar nu m-am adîncit niciodată prea-prea în arcanele operei sale. Însă după ce l-am citit la Ciocârlie, am vrut să văd abisul său.

Și e un abis și al timpului uman, și al celui cronologic. Ortega y Gasset spune în magistralul său eseu despre vînătoare că în preistorie pășim parcă încălțați în cizme fermecate: două milenii aici sau încolo nu contează nimic. Așa îmi imaginez și ceea ce se cheamă literatura veche. Parcă au fost mai aproape oamenii aceia, de la Neagoe Basarab la Grigore Ureche, la esența omului, dacă o fi avînd o esență. O poezie contemporană despre moarte mă cutremură pentru că e aproape de mine; una veche de secole, pentru că autorul lui parc-ar fi trimisul Domnului necruțător.

Așa am tradus fragmente din Psaltire.

Psaltirea

 Doamne, mi-ascultă de rugă

Ce mă rog din vreme lungă,

Și strigarea mea să margă
    Spre tine, să să-nțăleagă.
Nu-ț întoarce svânta față
    De cătră mine cu greață.
Și la zî ce sunt cu jele
    Și cu tângă de greșele,
Pleacă-ț auzul spre mine
    Și să-m hii, Doamne, cu bine.
Și la ce zî ti-oi striga-te,
    Să mi-auz de greutate,
Că-m trec zâlele ca fumul,
    Oasele mi-s săci ca scrumul.
Ca nește iarbă tăiată
    M-este inema săcată,
Că stă uitată de mine,
    Ce-am cătat să mănânc pâine.
De suspinuri și de jele
    Mi-am lipitu-mi os de piele.
De-atocma cu pelecanul,
    Prin pustii petrec tot anul,
Și ca corbul cel de noapte
    Îm petrec zâlele toate,
Ca o vrabie rămasă
    În supt streșină de casă.
Toată zua mi să strâmbă
    Pizmașii miei, de-m fac scârbă,
Și ceia ce mă-mbunează
    Fac giurământ să mă piarză.
Am mâncat pâine de zgură
    Și lacrămi în băutură,
De fața mâniii tale,
    Ce mi-ai dat de sus la vale.
Mi-s zâlele trecătoare,
    De fug ca umbra de soare,
Și ca iarba cea tăiată
    Mi-este vârtutea săcată.

 

 

 

”…napjaim füstként szállnak, / csontjaim hamuvá válnak.” Ezeket a megbolygató sorokat Livius Ciocârlie egy lapban közölt naplórészletében találtam. Magyar–román szakon végeztem, tudtam hát, ki az a Dosoftei metropolita, de soha nem mélyültem el túlságosan művének bugyraiban. Miután Ciocârliet olvastam, szerettem volna látni a szakadékot, melyből a hangja hallatszik.

Ez pedig az emberi és a kronologikus időnek egyaránt szakadéka. Ortega y Gasset mondja csodálatos vadászatról szóló esszéjében, hogy az őstörténetben hétmérföldes csizmával lépkedünk: két ezredév ide vagy oda mit se számít. Így képzelem a régi irodalmat is. Mintha azok az emberek, Neagoe Basarabtól Grigore Ureche-ig, közelebb lettek volna az ember lényegéhez, ha van neki olyanja. Egy kortárs vers a halálról azért rendít meg, mert közel van hozzám; egy évszázadokkal ezelőtti azért, mert szerzője mintha a könyörtelen Isten küldötte volna.

Így fordítottam le részleteket a Zsoltároskönyvből

 

Uram, hallgasd imádságom,

rég-idejű kiáltásom

feléd menjen, hozzád szálljon,

hogy értenéd, azt kívánom.

Szent orcádat ne fordítsd el,

tőlem kegyelmed ne vidd el,

hallgasd meg a panaszaim,

bűnnel ha telnek napjaim,

hallgassál meg, Uram, engem,

hagyj emberként keseregnem.

És amelyik napon kérlek,

hallgasd meg a nehézséget,

hogy napjaim füstként szállnak,

csontjaim hamuvá válnak.

Úgy kiszáradt az én szívem,

mint a széna áll a réten,

mert én úgy ott felejtettem,

amíg kenyeret kerestem.

Amennyit én búslakodtam,

a testemet letaroltam.

Mint pelikán a pusztában,

állok a lét viharában,

mint a holló repül éjjel,

napjaim úgy telnek évvel,

mint ahogy az eresz alatt

csak egy árva veréb maradt.

Fintorognak irigyeim,

kifordulnak a beleim,

azok meg, kik vigasztalnak,

megölni ők is akarnak.

Salakból kenyeret ettem,

könnyet ittam a vizemben,

attól, ahogy löktél rajtam,

s én a lejtőn lelódultam.

Úgy elmúlnak a napjaim,

elfáradnak a lábaim,

és mint a lekaszált sarjú,

becsületem döglött varjú.

Add new comment

CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.