Artă şi miraj

Una dintre cele mai pasionante îndeletniciri omeneşti este explorarea zonelor de frontieră şi mă voi referi în cele ce urmează nu la o zonă de frontieră geografică ci la una dintre ariile de intersecţie ale cunoaşterii şi exprimării umane - arta numerică sau arta digitală - termeni aproximativ interschimbabili după cum adoptăm influenţa lingvistică francofonă sau cea anglo-saxonă. Este vorba despre ansamblul categoriilor şi stilurilor de creaţie care folosesc tehnicile matematice şi informatice ca material sau/şi metodă de creaţie. Câteva dintre categoriile incluse în arta numerică au apărut în secolul trecut şi au precedat revoluţia calculatoarelor - de exemplu arta fractală, care transpune în imagini sau compoziţii muzicale ecuaţii matematice. Altele au explorat şi dezvoltat folosirea calculatoarelor digitale începând cu sfârşitul anilor 60 ca unelte de lucru şi uneori materiale şi subiecte ale creaţiei artistice. Animaţia computerizată este un sub-gen foarte popular în arta cinematografică, de exemplu. Dezvoltările cele mai recente folosesc colaborarea în spaţiul internetic, realităţile virtuale şi extinse (augmentate) sau printarea tri-dimensională.

 

Arta digitală a început în ultimele decenii să iasă din zona curiozităţilor şi să-şi ocupe locul în discuţiile criticilor şi în paginile publicaţiilor de artă sau în muzee. Au apărut şi evenimentele dedicate stilului şi tehnicilor domeniului, unele formându-şi o tradiţie şi căpătând dimensiuni respectabile, dovadă a creşterii interesului publicului faţă de aceste genuri. Câteva exemple sunt festivalurile “Ars electronic” de la Linz, “Transmediale” din Berlin, “Deaf” de la Rotterdam sau competiţiile “Imagina” de la Monte Carlo şi “Images du future” din Montreal.

 

 

 

(sursa imaginii http://www.miragefestival.com/2015/events/inauguration-mirage-festival)

 

Am reţinut pentru exemplificare câteva exponate şi manifestări care au avut loc la sfârşitul lunii februarie în cadrul unui festival relativ recent în acest circuit al întâlnirilor dintre artiştii artei numerice şi publicul lor - festivalul “Mirage” de la Lyon. Inaugurat în 2013 şi propunându-şi o frecvenţă anuală, acest festival a fost deschis cu o instalaţie a artistului berlinez Robert Seidel. Lucrările sale îmbracă în lumină şi culoare repere urbane familiare - clădiri şi palate, fântâni şi pieţe publice. În acest caz au căpătat un nou veșmânt pentru o seară reliefurile baroce ale lui Guillaume Simon de la Muzeul de Arte Frumoase din oraşul din centrul Franţei.

 

 

 

(sursa imaginii http://www.miragefestival.com/2015/artistes/guillaume-marmin-et-philippe...)

 

“Timeea” este titlul lucrării create de artistul Guillaume Marmin în colaborare cu compozitorul Philippe Gordiani şi inspirată din filozofia elenă veche şi primele sisteme de gândire clasică europeană în care viziunile geografică şi filosofică asupra universului, imaginile şi muzica nu se îndepărtaseră încă unele de altele. Puteţi simţi senzaţia participării în clipul de la

http://cargocollective.com/guillaumemarmin/INSTALLATIONS/Timee

 

 

(sursa imaginii http://www.miragefestival.com/2015/artistes/pierce-warnecke)

 

Artistul german Pierce Warnecke este la a doua participare în festivalul Mirage. Lucrarea cu care a fost prezent în acest an se numeşte “Paths End” şi creează cu ajutorul fotografiei şi sunetelor o experienţă care vorbeşte celui care o încearcă despre explorarea spaţiilor noi, dialogul dintre om şi natură, impactul civilizaţiei, şi reacţiile umane la contactul cu necunoscutul. O puteţi încerca prin intermediul Internetului accesând website-ul artistului la http://piercewarnecke.com/?page_id=455

 

(sursa imaginii http://www.miragefestival.com/2015/artistes/thomas-pachoud-david-guerra-...)

 

“Hiperlight” a fost o lucrare-eveniment care a combinat formele luminoase create de Thomas Pachoud în spaţiul Le Lavoir Public cu muzica lui David Guerra şi dansul Thaliei Zilotis. Puteţi urmări creaţia celor trei artişti din Rhones-Alpes, care vorbeşte spectatorilor despre explorarea luminii combinate cu mişcarea umană ca formă şi material de exprimare la http://www.creapach.fr  

 

 

 

 

(sursa imaginii http://www.miragefestival.com/2015/artistes/adrien-boulanger-yon-aliaga-...)

 

 

“Constellation 2.0” este o instalaţie luminoasă creată de un grup de artişti din Elveţia şi Franţa care îi include pe Adrian Boulanger, Yon Aliaga şi Michael Ventura. Este o structură plămădită din lemn şi tuburi luminoase care propune o arhitectură în care spaţiul este împărţit şi delimitat într-un mod care sfidează sistemul de reper ortogonal cu care suntem obişnuiţi în viaţa de zi cu zi, în timp ce combinaţia de materiale, şi ea neobişnuită, împreună cu luminile propun metode de definire şi delimitare a volumelor care intrigă, pun întrebări, propun soluţii în afara rutinelor.

 

 

(sursa imaginii http://www.miragefestival.com/2015/artistes/julien-bayle)

 

Am lăsat pentru încheiere un artist ale cărui lucrări îmi plac în mod deosebit. Născut în 1976, Julien Bayle este compozitor, artist vizual şi performer pe scenă, profesor la Şcoala Superioară de Arte şi Design din Marsilia. Dacă ar fi să-l definesc în mai puţine cuvinte l-aş numi “compozitor în sunet şi lumină”. Puteţi vedea “Alpha” - lucrarea cu care a fost prezent la Lyon şi altele dintre creaţiile sale la http://julienbayle.net

 

O cutreierare în arhivele de pe Web site-ul festivalului Mirage, http://www.miragefestival.com, va prilejui şi alte surprize şi descoperiri din ediţia 2015, precum şi din ediţiile precedente ale festivalului. Deşi nu am participat personal încă la un asemenea eveniment, experienţa internetică îmi permite să reconstitui măcar în parte senzaţiile şi emoţiile create de lucrările prezentate, întrebările puse de artişti şi riscurile asumate de aceştia în explorarea unui domeniu nou, la frontiera între artă, fizică, matematică şi tehnologie. Din nou, şi aici, observ că limitele sunt doar cele ale imaginaţiei şi creativităţii umane. 

Add new comment