Din nou despre sănătate ...

... că-i mai bună decât toate” cum spune urarea tradiţională. În fiecare săptămână apar noutăţi şi inovaţii în acest domeniu. O parte dintre ele sunt legate de domeniile tehnicilor medicale şi ale farmaceuticii, acesta din urmă mult amplificat de medicamentele biologice adaptate şi bazate direct pe organismul şi fiziologia pacienţilor. Cele care ne interesează pe noi în aceasta rubrică sunt însă, desigur, dezvoltările tehnicii medicale şi ale metodelor de diagnosticare şi tratament care sunt legate de industria electronică, de robotică, de comunicaţii şi de Internet.

Să trecem deci în revistă câteva dintre informaţiile cele mai recente, despre care am aflat în ultima vreme.

(sursa imaginii http://www.fastcodesign.com/idea-2010/vitality-glowcaps)

 

Încep cu un domeniu care ne devine cunoscut când suntem bolnavi cronic sau când, odată cu vârsta, apare şi nevoia de a lua medicamente la ore fixe, uneori pentru tot restul vieţii, şi din ce în ce mai multe. Produsele “GlowCap” ale firmei “Vitality” din Massachusetts adaugă tradiţionalelor cutii de medicamente câteva caracteristici speciale: la ora la care trebuie luate pastilele capacul cutiei devine luminos astfel încât îl putem vedea dacă se află pe masa noastră de lucru. Un semnal sonor este emis după câteva secunde şi îl putem auzi dacă medicamentele se găsesc pe noptieră şi pacientul doarme. Dacă am lăsat cutia în altă cameră sau într-un sertar, nicio problemă - conexiunea la Internet fără fir permite trimiterea de mesaje telefonului mobil sau prin poşta electronică. În fine, un sistem mai sofisticat poate detecta momentul când doza de medicamente zilnică este aproape de epuizare sau de data de expirare şi trimite un mesaj farmaciei care se ocupă de medicaţia noastră pentru a reînnoi stocul.

(sursa imaginii http://www.theatlantic.com/magazine/archive/2014/12/the-pill-pusher/382236/

Tot în domeniul distribuirii medicamentelor îşi încearcă şansa un alt “start-up” din New Hampshire numit Pill Pack. Farmaciile care lucrează cu ei primesc vraful de reţete cu medicamentele recomandate de medici şi creează “porţiile” pentru diferitele ore ale zilei, înainte de mese, după mese şi le ambalează în pliculeţe cu etichete marcate special cu momentele în care trebuie acestea luate. Firma Pill Pack s-a inspirat din metodele de distribuire a medicamentelor practicate în ţări ca Olanda sau Coreea de Sud, şi din experienţa de farmacist a tatălui fondatorului firmei. Legătura internetică între medic, farmacist şi pacient, şi livrarea la domiciliu la fiecare două zile a pachețelelor personalizate de medicamente permit minimizarea până la eliminarea totală a deplasărilor pacienţilor la medic şi la farmacie - extrem de utile mai ales pentru pacienţii în vârstă sau greu transportabili.

(sursa imaginii http://www.imedicalapps.com/2012/07/healthtap-launches-mobile-apps-featu...)

De la farmacii să trecem acum la medicii de familie sau medicii specialişti. Dacă pot fi puse în reţea prescrierile şi livrările de medicamente, nu poate fi făcut acelaşi lucru pentru o parte, măcar, din consultaţiile medicale? Este ideea care stă la baza companiei HealthTap, înfiinţată în 2010 de Ron Gutman, absolvent al Universităţii Stanford, companie care se auto-defineşte drept companie de servicii de sănătate interactive.  Serviciile de bază includ accesul la o bază de date extinsă şi verificată profesional cu informaţii de sănătate şi sfaturi mediate, şi a unei liste cu peste un milion de medici din Statele Unite clasificaţi pe zone geografice, specialităţi, experienţă, aprecierile pacienţilor. Serviciile mai extinse permit consultaţii prin video-conferinţă pe Internet cu medicii accesibili în acel moment pentru a da sfaturi, a analiza simptome, a recomanda tratamente imediate şi următoarele acţiuni pentru a răspunde bolilor. Serviciile nu au ca scop să înlocuiască, ci doar să completeze consultaţiile cu doctorii, permiţând un acces imediat la specialişti în toate domeniile, la orice oră şi din orice loc, singura condiţie fiind accesul la Internet.

(Sursa imaginii http://releases.jhu.edu/2012/07/24/undergraduates-cellphone-screening-de...)

Posibilităţile sunt practic nelimitate. Am scris şi voi mai scrie în această rubrică despre dispozitivele care permit monitorizarea permanentă a unora dintre parametri stării de sănătate şi care pot fi încorporaţi în accesorii vestimentare sau dispozitive din categoria ceasurilor inteligente care îşi fac în acest an debutul pe piaţă. Aparate relativ simple, cum este Hemo Globe din imaginea de mai sus, proiectat de studenţii institutului de studii biomedicale Johns Hopkins permit ca, prin intermediul unei legături de internet pe telefonie mobilă, să fie făcute analize de sânge chiar şi în zone îndepartate geografic. Toate aceste realizări vor duce la prelungirea duratei de viaţă. În luna februarie, revista TIME publica pe copertă imaginea unui copilaş la vârsta de poate un an şi includea în titlul articolului despre cauzele şi efectele longevităţii faptul că speranţa de viaţă a acestui băieţel ar putea fi 142 de ani. Cauzele se găsesc în cercetări şi realizări tehnice, cum sunt cele descrise în acest articol. Efectele, adică ceea ce oamenii vor face cu toţi aceşti ani adăugaţi vieţilor lor, care le vor fi preocupările şi care va fi calitatea vieţi lor pe care le vor trăi rămân să fie văzute în ce va urma.


 

Add new comment