Se întreabă Felix Nicolau, pe bună dreptate, de ce oare este o tăcere cvasiunanimă pe Facebook vizavi de profesoara din Vaslui bătută de un elev de clasa a 5-a cu o ţeavă de calorifer pentru că a îndrăznit să-i dea o notă mică. Iniţial, am vrut să las un comentariu, dar, realizând că nu pot fi lapidar, am ales să răspund astfel.

În primul rând, mai în glumă mai în serios, fiind vorba despre Vaslui, nimeni nu mai ia atitudine dacă nu e vorba cel puţin despre un viol sau o crimă. Nu aş fi surprins dacă s-ar întâmpla să apară unii care chiar să afirme că: O fi zis şi ea ceva sau o fi făcut şi ea ceva, nu cred eu că a fost chiar aşa…

În al doilea rând, fără să desconsider astfel de incidente, dacă ar exploda o bombă în Malawi sau ar eşua o balenă pe vreun ţărm, toţi am schimba poza cu un steag sau cu o balenă. Dar o dramă autohtonă nu ne mai face să tresărim; cred că am devenit cu toţii dependenţi de virtual; doar ce receptăm pe monitoare ne emoţionează, realul e iniamicul acestui virtual, ne răpeşte timp preţios, în care puteam să dăm şi să primim j’de mii de like-uri.

Nu în ultimul rând, este lipsa de finalitate a oricărui tip de reacţie atunci când este implicat un minor, pe deasupra şi elev. Dacă s-ar fi întâmplat invers, saraca femeie, doar că nu ar fi fost jupuită de vie; în schimb, ar fi fost umilită şi pedepsită exemplar, cu o corectitudine demnă de Republica lui Platon şi de umanismul lui Merkel. O republică (sau colonie economică sau ce-o mai fi ea astăzi) în care obligativitatea învăţământului a devenit ridicolă, gratuitatea lui o formulă gratuită, iar imaginea dascălului un soclu de pe care a fost demolată statuia Autorităţii (Educatorului, Învăţătorului, Pedagogului şi a Profesorului), şi, la fiecare patru ani, este înşurubat capul unui nou ministru, care agramat, care paralel cu educaţia şi managementul, care expert în depanări TV şamd şi cărora – tuturor, fără excepţie – dimineaţa, le ghiceşte soacra în cafea că vor reforma învăţământul. Şi, nu ştiu cum se face, o fi timpul scurt şi reforma lungă, dar cei mai mulţi dintre ei ajung penali înainte să satisfacă Reforma, lăsând învăţământul perplex, şi nereformat şi dezbrăcat şi cu banii luaţi..

Noi, ETNICII ROMÂNI, am ajuns să avem mentalitate şi reflexe de imigranţi, considerăm propriul popor lipsit de valoare, în cel mai fericit caz vedem în el fie o constrângere, fie o oporrtunitate. Nu e o noutate că indivizii care se simt astfel sunt la un pas (pe care, la primul eşec, majoritatea îl şi fac) de suicid, alcoolism, delincvenţă. Şi mai trist este când aceste forme extreme de degradare sunt juvenile. Şi nu cred că vina principală aparţine unui copil, indiferent de faptele sale. Autorii morali ai acestei delicvenţe juvenile sunt, de o parte, aceia care au iniţiat acest proces cumplit de segregare socială, în urma căruia au luat naştere atât profesii care nu contează, dar mai ales oameni care nu contează; de cealaltă parte, suntem noi şi complicitatea acceptării noastre.

Oricât de exagerată ar părea o astfel de concluzie, viaţa şi educaţia individului lipsit de resurse financiare şi de influenţă în societate pot fi considerate fără efort EXPERIMENTE ALE SUBORDONĂRII.