Iarna... la Bacovia

Români, vă compătimesc sincer! Niciunul dintre voi nu înțelege ce e atît de fermecător în versul ”și focul s-aud cum trosnește” sau ”și mînă fotoliul spre sobă”. Sunt versuri ca oricare altele, compuse din cuvinte românești, ce mai? ”Decembre” vi-l amintește pe profesorul de limbă română, poate un plictisit de elevi și de materie, poate un muzeograf care nu înțelege că un copil ar vrea să trăiască azi, să iubească azi, să înțeleagă azi de ce poeții sunt atît de importanți.

Ce iarnă la Bacovia, ce iarnă în plin impas, cînd nu poți scoate nicio lețcaie din speranța ta (poate dragostea…), nu ai fonduri suficiente, stai în ninsoare cu cardul în mînă și cu inima golită.

Și mă compătimesc pentru că, de fapt, Decembre nu poate fi tradus. Tot ce am putut să fac a fost să-l admir pe Bacovia și muzica lui Alifantis, mai ales vocea, această renunțare melodioasă.

 

Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvaţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine.
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte-nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde, citeşte-nainte.

 

Együttérzek a románokkal: egy-egy szó annyira beléjük ivódott, hogy nem is érzik már, miért csodálatos. Próbáltam olyan kifejezésekkel átugrani a két nyelv közötti távolságot, mint a „viharozzam” vagy „téboly havazza a vágyat”, de hát ezek kísérletek maradnak, mintha valaki Ady „ellovan”-ját szeretné más nyelvbe átrántani.

Micsoda tél Bacoviánál, micsoda válság a télben, amikor egy garast sem ad ki a reményed automatája (talán a szerelmet…), csak állsz a havazásban a kártyával a kezedben és a kiürült szíveddel.

És Alifantis is csak egy van, mint ahogy Cseh Tamás is – ez vajon remény vagy reménytelenség? Nem tudom, csak azt, hogy ez a lemondó dallamosság nagyon az enyém lett.

 

Nézd, hogy havazik december...

Nézd az ablakot, drága —

Küldj zsarátnokért a tűzhöz,

Durrogjon a ropogása.

 

Kemencéhez a fotelt,

A kéménynél viharozzam,

Hogy kint vagy bent dúl az mindegy —

A tébolyhoz igazodjam.

 

És küldj el még, kérlek, teáért,

És gyere te is ide hozzám,

Lapozz fel egy könyvet a fagyról,

Havazzon reánk lapozván.

 

Meleg nagyon a te házad,

És szent nekem minden, mi nálad —

Nézd, hogy havazik december,

Ne nevess, csak mozgasd a szádat.

 

Nappal, és milyen sötét van...

Küldj el a lámpásért, kérlek —

Nézd, a hó a kerítést,

S a lámpa is át már a dérnek.

 

Én ma már haza nem, kedves...

Téboly havazza a vágyat.

Nézd, hogy havazik a december...

Ne nevess, csak mozgasd a szádat.

Comments

Ai grija cu afirmatiile care incep cu "niciunul"... tocmai cei care cred ca nimeni in afara de ei nu inteleg sunt atat de aroganti si pierd esentialul din vedere.

N-am vrut sa fiu arogant. "Show me slowly what I only know the limits of." Nu cred ca un englez simte charmul acestui vers de Cohen. Pentru el, nimic mai natural decat sa pui prepozitia la sfirsit, in timp ce pe mine insesi ordinea cuvintelor ma fascineaza.

La asa ceva m-am gindit. Imi cer scuze inca o data.

Add new comment

CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.