Iubind un demon

Dacă e să le iau pe rînd, cred că psalmul arghezian ar fi a doua poezie din literatura română de care m-am îndrăgostit. Ciudată relație: de parcă aș fi iubit un demon care vrea să mor și după aceea să ne iubim. Am tradus ”Pribeag în șes, în munte și pe ape” cînd eram prin anul al II-lea, dar mi-a spus și prietenul meu, am simțit și eu, că nu e o variantă bună – multe rime erau puse în ea doar ca să rimeze și nici forța lui Arghezi n-am reușit s-o redau.

Și iată, după douăzeci de ani am încercat încă o dată. Cred că l-am căutat mereu pe Dumnezeu, și l-am căutat cu fervoarea psalmilor acestui poet evadat din mănăstire, certat cu Domnul pe care Îl iubea. Această luptă, această trîntă existențială îmi amintește de Endre Ady.

”Nu lua în seamă cîntecele grele / Cu care tulbur liniștea de-apoi. / Sunt leacuri vechi pentru dureri mai noi / Și cîntă moartea-n trîmbițele mele.” Am murmurat versurile astea ca pe un dar nesperat și de netradus. Apoi, le-am tradus.

 

Ha időrendben akarom felsorolni, azt hiszem, Arghezi zsoltára a második román vers, melybe beleszerettem. Különös viszony volt: mintha csak egy démonba szerettem volna bele, aki azt akarja, előbb haljak bele a szerelembe, aztán szerethetjük egymást. A „Zarándok vagyok vízen és hegyen”-t valamikor másodéves koromban fordítottam le, de mondta a barátom is, éreztem én is, nem jó változat – sok rím csak azért került bele, hogy rímeljen, és az Arghezi erejét sem sikerült áthoznom.

És most, húsz év múlva, lám, ismét megpróbáltam. Azt hiszem, mindig is kerestem Istent, és azzal a lázzal kerestem, mely ennek a kolostorból menekült költőnek a zsoltáraiból árad, aki összeveszett Istennel, Akit szeretett. Ez a küzdelem, ez az egzisztenciális birkózás Adyra emlékeztet.

„Kérlek, ne halld meg sok súlyos imám, / Mellyel a túli csöndet zavarom. / Mindegyik mögött zúg a fájdalom, / S a halál fújja az én trombitám.” Úgy mormoltam ezeket a sorokat, mint egy nem remélt és le nem fordítható ajándékot. Aztán lefordítottam őket.

 

 

PSALM (Pribeag în șes, în munte și pe ape...)

 

Pribeag în șes, în munte și pe ape, 

Nu știu să fug din marele ocol.

Pe cât nainte locul mi-e mai gol

Pe-atât hotarul lui mi-i mai aproape.

 

Piscul sfârșește-n punctul unde-ncepe.

Marea mă-nchide, lutul m-a oprit.

Am alergat și-n drum m-am răzvrătit

Și n-am scăpat din zarea marei stepe.

 

Sunt prins din patru laturi deodată

Și-oricît m-aș măguli biruitor,

Cunosc ce răni și-anume unde dor 

Și suferința mea necăutată.

 

Din vitejii și biruinți trecute

Am câștigat puterea, ce-a rămas: 

Nu mai străbat destinul meu la pas

Ci furtunos de-acum, si iute. 

 

Nu lua în seamă cântecele grele

Cu care tulbur liniștea de-apoi.

Sunt leacuri vechi pentru dureri mai noi

Și cânta moartea-n trâmbițele mele.

 

 

 

Zsoltár. Zarándor vagyok vízen és hegyen…

 

Zarándok vagyok vízen és hegyen,

Elszaladnék — rab vagyok mindenütt.

Előttem ha szabadság napja süt,

Bezár a tér, menni reménytelen.

 

A csúcs kitör, majd önmagába tér.

Tenger és agyag is körém szorul.

A nagy síkság végleg reám borul,

Bár futás közben forrt bennem a vér.

 

Négyfelől lép felém a vészvilág,

És bárhogyan is bókolnék magamnak,

Sebeim fájó feleletet adnak,

S a szenvedésem húsevő virág.

 

Régi csaták és diadalok révén

Szereztem meg a maradék hatalmat:

Nem hajlongok már minden árnyalatnak,

Csak rohanok és zihálok a végén.

 

Kérlek, ne halld meg sok súlyos imám,

Mellyel a túli csöndet zavarom.

Mindegyik mögött zúg a fájdalom,

S a halál fújja az én trombitám.

Add new comment

CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.