12 decembrie 2016. Am înţeles din buletinul meteo că se strică vremea. Ironia sorţii, chiar după alegeri... Eu spun că asta e bine. Adulţii vor reîncepe să creadă în Moş Crăciun, care nu s-a dat niciodată drept ce nu este, a purtat cu mândrie an de an uniformă roşie. Bine, pe unde nu ninge niciodată, merge doar fes şi bikini. APACA-istele şi, în general, femeile ar spune că merge chiar mai bine. Că unii au purtat peste noapte pijama-zebră nu e un impediment să împodobească bradul mă-sii. Cu sau fără Fuego. Sau chiar să ajungă prim-miniştri.

În schimb, mă nedumersc adulţii. Aceştia dau vina pe tineri pentru că nu au ieşit la vot. Deşi, din totalul acelora care au votat, 40%, adulţii au fost majoritari. Întrebarea e logică: cine barba lui Moş Crăciun a votat PSD-ul? Adulţilor: hai sictir!

Eu, recunosc, nu am votat. Nu mai sunt chiar tânăr. Dar măcar nu mi-am pierdut tinereţea (interioară). Dacă, de exemplu, sunt plecat prin lume şi am doi fraţi şi-o soră rămaşi acasă, care mă invită la o petrecere, dar eu ştiu dinainte că soră-mea e curvă şi petrecerea e un pretext pentru a face sex toată noaptea în camera de alături, un frate e scandalagiu şi, în cele din urmă, indiferent de motiv se lasă cu bătaie, iar cel de-al doilea e beţiv şi va vorbi numai porcării şi va voma pe unde va apuca, mă mai duc sau nu la petrecere? Asta e, îţi spui, neamul nu ţi-l poţi alege. Dar prefer să petrec singur.

Niciodată nu e vina tinerilor, pentru că ei sunt rezultatul moştenirii genetice şi al educaţiei primite, nu-i aşa, de la adulţi; să nu uităm zisa lui Marc Aureliu: "ratarea ta ca fiu este ratarea mea ca părinte." Iar părinţii ăştia au avut şi ei părinţi. Mă tare tem că nici nu va fi vreodată altfel. De vină sunt sau plămada din care ne-am întrupat sau suflarea care a dat acestei plămade drept să joace la păcănele. Unde au mizat tot pe negru, dar, din obişnuinţă, au jucat roşu.

Există, cum ar zice preşedintele (nu ştiu altfel cum să-i spun) în funcţie un şi mai mare ghinion: chipurile, Moş Crăciun vine în fiecare an. Şi îi place mult să citească, de aia stă câte patru ani în arhive. Mai ales dosare.

Hai, La (alţi) patru ani fericiţi!