Pentru prima dată, după 20 de ani, fix ca-n romanul lui Alexandre Dumas, da, Comisarul se trezește singur  în casa din Plopilor Vechi, Cluj-Napoca. Comisarul se uită nedumerit în jur, Daniela, băi,  unde pula mea ești, Daniela? Deocamdată, Comisarul este relaxat, habar nu are că Daniela a fugit c-un poet.

Sună cam aiurea și  poeții nu-s de băgat în prima parte a unui roman modern, poate pe la mijloc și doar din considerente estetice să te folosești de ei, dar soția Comisarului, Daniela, chiar a fugit cu un poet. Iar romanul ăsta, dacă va ajunge vreodată un roman, va trebui să accepte că unul dintre personajele sale  va fi un poet. Să zicem un poet douămiist, așa că-și permite să o înjure în felul ăstă. Ca un țăran.

Se gîndește că e la baie, o aude pășind pe gresia udă și-i vede sînii ăia de care nu se mai satură. E destul de pervers pentru un zidar ungur. Nu te-ai gîndi că, la 40 și ceva de ani, fără să fi demonstrat un prea mare rafinament erotic, Comisarul, fără să înțeleagă prea bine mecanismele subtile ale tristeții post-coitus, Comisarul, acompaniat mereu de aceeași prieteni lipsiți de rafinament și stil, în fine, Comisarul ar fi, așa cum am zis, vreun pervers.

O mai înjură o dată, de data asta în ungurește, dacă ar fi acasă, Daniela nu ar înțelege nimic. Ochii ei mari s-ar umple de melancolie și frică, s-ar ascunde sub canapea. Înainte de asta s-ar micșora ca Alice, s-ar ascunde sub canapea și ar pîndi de acolo fiecare mișcare a Comisarului. Acesta s-ar plimba nervos prin toată casă, strigînd-o, nici prin cap nu i-ar trece că nevastă-sa e acum o mică veveriță, sau o nevăstuică agitată, așteptînd sub canapea să dispară. Pînă la urmă s-ar fi gîndit că a plecat să o ducă pe Estera la școală.

O mai înjură o dată, părăsește încet, cu regret, cearceaful șifonat. Daniela e sub pat cu poetul douămiist. Cumva l-a convins și pe le să se micșoreze. Dintr-un atlet desăvîrșit, pentru că asta e poetul, în afara faptului că e poet, un atllet pentru care corpul este la fel de important ca spiritul, s-a transformat acum într-un mini atlet trup și spirit.  Pentru că le are pe amîndouă și Daniela a fost sedusă, pe nesimțite, de amîndouă. Nu va uita niciodată bilblioteca în care a atins-o prima dată. Și-a strecurat o mînă sub tricou, nu-mi place pe sîni, mai bine jos, așa că, fără prea  multe formalități, i-a băgat mîna în chiloți. În jurul lor, peste tot, clasici.

Se fut chiar acolo, sub pat, fac niște porcării pe care nici mintea perversă a Comisarului nu le-ar putea înțelege, în timp ce două labe de picioare, grăsuțe și albe, bocăne pe  parchet, chiar în fața lor. Danielei îi place cu multe fluide, poetului douămiist îi place să experimenteze. 

Carevasăzică, acolo au fugit. Nu în Austria la ski, nu la Copșa Mică, nici măcar în Iris, cartierul refugiaților din amor. Să zicem că acolo-s, mici și invizibili, sub patul conjugal și să ne gîndim la cel mai vulgar porn pe care l-am văzut vreodată. Asta făcea Daniela cu poetul ei douămiist, la doi pași de picioarele dolofane ale soțului încornorat. Și asta-i excita foarte tare, din ce în ce mai tare, dacă vocea nu i-ar fi scăzut proporțional cu dimensiunea, ah-urile, uf-urile și ioi-urile Danielei i-ar fi spart, lilteralmente, timpanul Comisarului. Așa, mici fiind, cît să încapă sub canapea, nu-i auzea nimeni.

Poetul douămiist s-a gîndit atunci, e drept că pentru scurt timp, că ar vrea să-i vadă. Să fie legat de un scaun, dezbrăcat, burtica lui pufoasă să îngroape o pulă prea șocată ca să priceapă că exact ăsta ar fi momentu potrivit să se ridice falnică și dominantă și cineva, poate un prieten al poetului douămiist să-i țină capul, să-i șuiere rînjind în ureche, uite, Comisarule, uite cum îți fute nevasta. Asta l-ar fi excitat cel mai mult, i-ar fi spus apoi Danielei, te fut ca pe o cățea în fața lui, i-ar fi lins lacrimile calde de pe obraz, ar fi mîngîiat-o tandru pe cap, gata, s-a terminat și chiar s-ar fi terminat totul acolo și pentru totdeauna.

Atît doar că Daniela nu mai era de mult soția Comisarului, a strigat-o pentru ultima dată, cu vocea stinsă, Daniela, mă auzi, dragă, nu știa de ce, dar îi venea să plîngă. S-a ridicat din pat și a deschis, doar așa, ușa de la baie.

Comisarului nu are cine să-i facă o cafea, Comisarului nu are cine să-i pregătească micul dejun, Comisarului nu are cine să-i sugă pula. Niciodată nu m-a mîngaiat, doamna psiholog, nu mi-a adus flori, nu mi-a vorbit frumos cînd făceam sex. Mă apuca de ceafă, suge-o. Apoi mă poseda, se urca pe mine în fiecare zi, mă călărea, mă simțeam o gîscă îmbuibată și totul începea cu mîna lui grea în ceafă. Comisarului nu are cine să-i gătească.

Jeanne a murit chiar la colțul străzii, nu departe de poarta casei în care locuia, singur deja, fără să știe, Comisarul. E posibl să fi fost o rază albă. A trecut nevăzută peste capetele trecătorilor și a intrat direct în capul ei. Jeanne a murit imediat, nici nu a știut că a murit. S-au adunat oameni, mă rog, ca la mort. Din mulțime s-a desprins un român, Ferdinand, vecinul Comisarului. A sunat la poartă, ce-i mă, Ferdinand, i-a strigat Comisarul din balconul mic. împrejmuit cu fier forjat. A murit una la colțul străzii, hai să o vezi și tu.