Miroase a iod, a petrol
By Gabriel Tudorie on 26 Jul 2019
N-a fost întotdeauna așa,
dar nu mai țin minte cum altfel.
Liniștea nu-mi spune nimic.
Liniștea își râde de mine,
mă scuipă, mă-njură și-mi toarnă-n pahar.
Mă țin de sfoara aceasta, mă țin.
Drumul e plin, scările rupte,
orașul de fosfor respiră adânc.
Ai să cazi, ai să cazi,
îmi râde Acela-n oglindă,
ai să cazi, ai să cazi, râd și eu.
Un infinit de siluete, marchize
ticsite cu lemne de foc și tablouri,
cuvintele mele zgâriate pe zid,
zgâriate-n agende, albe și moarte
ca tot ce-am văzut mai demult
pe când treceam întâmplător printr-o piață de pește.
Mă țin de sfoara aceasta, mă țin.
Add new comment