Miroase a iod, a petrol

 

N-a fost întotdeauna așa,

dar nu mai țin minte cum altfel.

 

Liniștea nu-mi spune nimic.

Liniștea își râde de mine,

mă scuipă, mă-njură și-mi toarnă-n pahar.

 

Mă țin de sfoara aceasta, mă țin.

Drumul e plin, scările rupte,

orașul de fosfor respiră adânc.

 

Ai să cazi, ai să cazi,

îmi râde Acela-n oglindă,

ai să cazi, ai să cazi, râd și eu.

 

Un infinit de siluete, marchize

ticsite cu lemne de foc și tablouri,

cuvintele mele zgâriate pe zid,

 

zgâriate-n agende, albe și moarte

ca tot ce-am văzut mai demult

pe când treceam întâmplător printr-o piață de pește.

 

Mă țin de sfoara aceasta, mă țin.

 

 

Add a comment