O inventatoare neobişnuită

Am scris acum două săptămâni despre câteva dintre colegele de profesie care au reuşit în mod deosebit în lumea tehnologiei informatice şi a Internetului câştigând pe merit poziţii de conducere în aceste ramuri ale vieţii economice şi sociale, poziţii din care pot influenţa şi crea multe lucruri noi şi diferite. În timpul documentării pentru scrierea articolului mi-am amintit că Elizabeth Holmes, Sheryl Sanberg şi celelalte eroine ale articolului au o nu mai puţin ilustră predecesoare care, deşi nu şi-a făcut din tehnologie o carieră, a reuşit să influenţeze prin inventivitatea sa perioada în care a trăit şi continuă să o facă şi astăzi. Povestea vieţii sale merită a fi spusă.

(sursa imaginii http://www.hedylamarr.org/)

Celebritatea şi-a câştigat-o prin frumuseţea şi talentul său de pe ecran. Numele sub care a fost cunoscută era Hedy Lamarr. Numele său adevărat era însă Hedwig Eva Maria Kiesler, născută la Viena în 1914, anul izbucnirii primului război mondial. Familia era înstărită, tatăl era bancher, mama - pianistă evreică la origine, născută în Budapesta. Frumuseţea şi talentul i-au fost descoperite încă din adolescenţă şi, la sfârşitul anilor 20, a fost adusă la Berlin pentru studii de actorie de către Max Reinhardt.

(sursa imaginii http://latimesblogs.latimes.com/gossip/2011/11/hedy-lamarr-inventor-hedy...)

 

Filmul care a făcut-o cunoscută a fost 'Extaz', regizat în 1933 de cehul Gustav Machaty, nu în mică măsură pentru faptul că în una dintre scene apare în nud complet, urmând apoi o scenă de dragoste destul de explicită pentru normele timpului. Unele dintre istoriile cinematografului consideră aceste scene ca fiind premiere pentru a 7-a artă. În multe ţări, proiecţia acestui film a fost interzisă pentru multă vreme - în Statele Unite, de exemplu, a fost adus pe ecrane abia în 1940, şi asta cu restricţii.

În acelaşi an, Hedy Lamarr s-a măritat pentru prima dată, cu Friedrich Mandl, un fabricant de muniţii şi negustor de arme, care nu ezita să întreţină relaţii de afaceri cu regimurile fasciste europene ale vremii în pofida originii sale şi ea în parte evreiască. Mandl s-a dovedit a fi un caracter destul de tiranic, cerându-i soţiei să-şi limiteze sau, la un moment dat, chiar să abandoneze cariera artistică, să îl însoţească în călătoriile sale de afaceri şi chiar să participe ca 'decor' la întâlnirile sale profesionale. A fost perioada în care Hedy este expusă şi începe să manifeste un interes neobişnuit în legătură cu aspectele tehnologice ale industriei de armament. La întâlnirile şi conferinţele lui Mandl participau nu numai demnitari politici în frunte cu Hitler şi Mussolini, ci şi unii dintre cei mai mari savanţi europeni ai vremii care acceptaseră să colaboreze cu ei. Căsnicia se destramă brusc în 1937 când Hedy îşi părăseşte soţul plecând la Londra, unde producătorul  american Louis B. Mayer îi oferă un contract fabulos care o aduce la Hollywood în 1939, promovată nu numai ca actrița de mare talent care era, ci şi ca 'cea mai frumoasă femeie din lume'.

(sursa imaginii http://endgaim.info/2014/04/03/beauty-and-brains-hedy-lamarr-proves-that...)

Sfârşitul anilor 30 şi începutul anilor 40 i-au adus actriţei originare din Europa succese remarcabile pe marile ecrane. I-a avut parteneri pe Charles Boyer, Clark Gable, Spencer Tracy. Începuse însă cel de-al doilea război mondial şi prioritatea principală devenise pentru toţi americanii dar şi pentru, sau în special pentru, refugiaţii antifascişti europeni în America, victoria în război. Hedy Lamarr a luat legătura cu autorităţile americane pentru a transmite informaţii despre maşina de război a naziştilor şi aliaţilor lor, informaţii la care fusese expusă în anii premergători războiului.

Unul dintre domeniile în care fostul ei soţ fusese activ era cel al rachetelor submarine (torpedo). Americanii şi aliaţii lor aveau o mare problemă în confruntarea cu submarinele germane: sistemele de ghidare ale rachetelor erau bruiate de germani în mod atât de eficient încât mai mult de 60% dintre ele nu îşi atingeau ţinta. Bruiajul se baza pe emiterea de 'zgomot' pe frecvenţele de comandă. Pentru a evita bruiajul era nevoie de schimbări ale frecvenţei care să nu fie anticipate de inamici. Aici intervine invenţia concepută de doi artişti - Hedy Lamarr, cu ale sale cunoştinţe tehnice dobândite pe cont propriu şi din discuţiile la care participase, şi compozitorul Georges Antheils, şi el refugiat din Europa, cunoscut mai ales pentru piesa muzicală din 1926 numită 'Pianele mecanice' care includea, printre altele, două piane mecanice sincronizate. Ideea simplă, ca orice idee de geniu, era că frecvenţele de transmisie se schimbau permanent, şi schimbările de frecvenţă erau făcute după un algoritm bazat pe sincronizarea a doi cilindri similari cu cei folosiţi de pianele mecanice. Sistemul imaginat de cei doi folosea - nu întâmplător - 80 de frecvenţe, număr identic cu numărul clapelor unui pian. Două sisteme sincronizate folosind această metodă puteau comunica fără probleme, dar inamicii care doreau să intercepteze şi să bruieze comunicaţia nu puteau să prevedeă(cu tehnicile accesibile în acea vreme) frecvenţa următoare.

(sursa imaginii http://www.ausairpower.net/OSR-0597.html)

 

Lamarr şi Antheils au brevetat sistemul care a devenit patent american în 1942. Considerat prea scump pentru a fi implementat în timpul celui de-al doilea război mondial, patentul nu a fost folosit decât două decenii mai târziu, în timpul crizei rachetelor din Cuba. Guvernul american a ţinut însă metoda secretă timp de peste trei decenii şi abia în anii 70 a permis publicarea ei, devenind una dintre componentele de bază ale metodei cunoscute în literatura tehnică drept Frequency-Hopping Spread Spectrum - salturi de frecvenţă în bandă largă, metodă aplicată mai târziu şi în  metodele de comunicare wi-fi. Pe lângă aspectul de securitate descris, care a fost scopul iniţial al invenţiei, metoda asigură şi o rezistenţă superioară la interferenţe şi o utilizare mai eficientă a spectrului de frecvenţe radio care devin în zilele noastre o resursă importantă şi limitată care necesită o administrare riguroasă.

(sursa imaginii http://inventionconvention.com/americasinventor/dec97issue/section2.html)

Nu este deloc exagerată afirmaţia că tehnologia de comunicaţie wi-fi pe care mulţi dintre noi o folosim permanent are la bază o contribuţie tehnică importantă imaginată de o actriţă celebră a Hollywood-ului şi de un compozitor. Recunoaşterea publică a inventatoarei care a fost Hedy Lamarr a venit foarte târziu, dar totuşi nu prea târziu pentru ca să-i bucure ultimii ani ai vieţii. În 1997 institutul Electronic Frontier Foundation (EFF) i-a acordat una dintre distincţiile sale anuale - Premiul pentru Pionierat, aflat în acel an la a şasea sa ediţie. Fiul ei (din a treia căsătorie) Anthony Loder, preşedintele unei companii numite Phones, USA a primit în numele ei premiul la ceremonia care a avut loc la Pasadena în California, la 31 august 1997. Heddy Lamarr trăia de mulţi ani o viaţă de pensionară fericită în Florida. Reacţia ei la aflarea ştirii care consacra recunoaşterea contribuţiei sale de către comunitatea tehnologică a fost scurtă şi la obiect: 'Era şi timpul!'.

 

Add a comment