O pagină de istorie

Era cândva la modă conceptul de “înaltă cultură” - asta în vremuri în care corectitudinea politică nu domina încă discursul public, inclusiv pe cel cultural. Dacă acest mod de exprimare este considerat astăzi depăşit, este în schimb folosit cu dezinvoltură şi fără complexe conceptul de “tehnologie înaltă”. Rubrica noastră se ocupă în cea mai mare parte a timpului de aspectele tehnice ale Internetului şi ale altor realizări legate de domeniul care cu multă aproximaţie este numit în engleza contemporană “hi-tech”, ceea ce ar fi o prescurtare a termenului de “tehnologie înaltă”. De data aceasta aş vrea să aruncăm o privire asupra modelului economic care susţine această ramură.

La prima vedere nu ar trebui să fie multe motive de îngrijorare. În definitiv, Internetul a devenit dominant în viaţa de zi cu zi a miliarde de oameni şi cu toţii par a cumpăra permanent noi modele de calculatoare, telefoane, şi alte dispozitive de acces la reţea. Nu numai că vedem cum corporaţii gigantice par a domina ramura Internetului, aparaturii şi serviciilor aferente, dar le şi vedem extinzându-se şi diversificându-se în noi domenii ale mijloacelor de comunicaţie şi divertisment, ale serviciilor sociale şi explorării ştiinţifice. Companii ca Facebook contribuie la dezvoltarea economică a ţărilor mai puţin favorizate, Microsoft se implică în dezvoltarea asistenţei medicale în zonele îndepărtate ale Africii şi Asiei, în timp ce Google pare a fi implicat în ramuri dintre cele mai diverse ale expansiunii ştiinţifice cum ar fi cercetarea ecologică şi explorarea spaţiului interplanetar.

(sursa imaginii: http://cdllife.com/2014/featured/study-reveals-congested-highways/)

Există totuşi şi probleme majore. Una dintre ele este faptul că pentru fiecare companie care reuşeşte în domeniile tehnologiei avansate - şi reuşita înseamnă aici simpla profitabilitate şi nu neapărat super-succesul şi notorietatea giganţilor menţionaţi înainte - pot fi numărate multe zeci sau chiar sute de eşecuri. Companii apar, încearcă ideile şi piaţa, şi majoritatea lor covârşitoare dispar mult înainte de a fi atins pragul la care investitorii măcar şi-au recuperat banii băgaţi iniţial în afacere. O altă problemă este cea a profitabilităţii furnizorilor de servicii de bază (numite şi servicii de infrastructură) ale Internetului. Timp de aproape două decenii infrastructura a fost folosită practic gratuit, informaţia internetică fiind transportată împreună cu informaţia foarte profitabilei industrii telefonice. Este ca şi cum o nouă ramură a industriei de automobile ar fi moştenit o infrastructură de străzi, şosele şi autostrăzi destinate transportului de camioane de mărfuri şi fiind loc pentru toată lumea transportul a fost o vreme gratis. Aceste vremuri însă s-au cam terminat în jurul pragului dintre milenii. Pe de o parte cerinţele de trafic au dus la o congestionare a arterelor informatice  în condiţiile în care prolifereaza şi numărul aparatelor conectate la reţea şi cel al aplicaţiilor cu cerinţe sporite de capacitate. În plus, companiile care transportă traficul şi-au văzut ele însele ameninţate părţile cele mai profitabile ale modelului lor economic, căci Internetul a generat alternative telefoniei clasice şi a creat noi clase de aplicaţii (conferinţe video, aplicaţii educaţionale) care transportă acelaşi tip de trafic.

Răspunsul companiilor care transportă traficul de bază de toate categoriile a fost crearea de “servicii diferenţiate”. Utilizatorul final plăteşte şi pentru cantitatea de trafic pe care o absoarbe şi pentru pentru calitatea serviciului pe care îl primeşte. Modelul are desigur logica sa şi funcţionează până la un anumit prag. Nu este însă nici el lipsit de probleme. Unele dintre ele sunt arhitecturale şi legale. Internetul a fost conceput şi funcţionează bine ca un sistem “democratic” în care reţeaua ca sistem face cel mai bun efort posibil (“best effort”) pentru ca tot traficul, indiferent de adresele de sursă, de destinaţie şi de natura lui, să ajungă la destinaţie. Aparatele de infrastructură nu au niciun fel de informaţie despre conţinut, la fel cum asfaltul şoselei nu are habar ce fel de maşini circulă pe şosea. Este vorba despre faimoasa dispută despre “neutralitatea Internetului” despre care am scris deja în această rubrică. Pentru a aplica un serviciu diferenţiat neutralitatea trebuie încălcată. Mai există însă încă un aspect. Cel puţin până acum serviciile diferenţiate nu au putut fi implementate la scară globală. Aplicarea lor locală duce la o încetinire a traficului pentru toţi, chiar şi pentru cei care până la urmă plătesc şi obţin un serviciu preferenţial. Analogia ar fi în sistemele de control şi gheretele de plată la intrarea şi ieşirea de pe drumuri cu taxă (“toll roads”). Toţi încetinesc pentru a plăti taxa de acces.

(sursa imaginii http://en.wikipedia.org/wiki/Mail_coach#/media/File:Mailcoach.jpg)

Se pare că avem de-a face cu o criză a unui sistem care a crescut prea repede pentru a asigura rentabilitatea economică a celor care furnizează sistemele de bază. Dacă aceste probleme de model economic nu vor fi rezolvate la scala întregului Internet, însăşi existenţa reţelei globale, aşa cum o cunoaştem, este sub semnul întrebării.

Câteodată inspiraţia pentru răspunsuri vine din istorie. Una dintre revistele pe care le citesc regulat se numeşte “History Today” - o pasionantă revista lunară britanică de istorie. În numărul din luna ianuarie mi-a atras atenţia o notă a aniversării unui eveniment care a avut loc acum 175 de ani. Este vorba despre introducerea în Marea Britanie a serviciului de timbre poştale de 1 penny.  Despre ce este vorba?

(sursa imaginii http://en.wikipedia.org/wiki/Rowland_Hill#/media/File:Penny_black.jpg)

Poşta regală britanică funcţiona deja de două secole, dar se afla într-o criză serioasă în primele decenii ale secolului 19. Sistemul era nesigur şi scump. Se baza pe plata la destinaţie a corespondenţei legată de numărul de coli transportate. Se întâmpla de multe ori ca destinatarul să nu vrea sau să nu poată plăti serviciul. Legenda spune ca iniţiatorul reformei a fost inspirat de vederea unei tinere femei plângând din cauza că nu putea să-şi permită să plătească un mesaj scris trimis de logodnicul ei. Funcţionarii poştei îşi petreceau o mare parte din timp nu transportând mesageria, ci negociind perceperea taxelor la destinatar.

Apare deci pe scena istoriei comunicaţiilor un personaj pe nume Rowland Hill. La origine profesor în Birmingham, Hill se făcuse cunoscut pentru reformele iniţiate în domeniul învățământului prin crearea de colegii publice pentru copiii celor din clasa mijlocie aflată în plină expansiune ca urmare a revoluţiei industriale. În aceste colegii erau îmbinate metodele pedagogice care trezeau interesul copiilor pentru o varietate de discipline şi erau propuse stimularea interesului copiilor şi exemplul moral al profesorilor ca alternative pentru sistemul rigid bazat pe disciplina strictă şi pedepse corporale practicat de marile colegii ale nobilităţii. Următorul pas al carierei lui Hill a fost în serviciul colonial, perioadă în care a contribuit la înfiinţarea primelor colonii din Australia care nu erau bazate pe delicvenţi, contribuind la crearea unei societăţi civile în continentul australian, al cincelea considerat până atunci exclusiv un loc de detenţie şi deportare pentru răufăcătorii Marii Britanii. Din această perioadă, în anul 1837, datează pamfletul scris de Rowland Hill care propune reformarea sistemului poştal britanic.

(sursa imaginii http://fineartamerica.com/featured/sir-rowland-hill-postal-reformer-shei...)

Reforma lui Hill se bazează pe câteva principii simple dar foarte diferite de cele practicate până atunci. Toată corespondenţa urma să fie plătită la trimitere. Taxa era unică din orice punct spre orice punct al Marii Britanii urbane. (extinderea serviciului în regiunile rurale a fost plătită suplimentar până în 1897). Serviciul poştal trata în mod egal orice corespondenţă şi nu se amesteca cu nimic în conţinutul celor transportate. Pentru a marca plata taxei de transport a fost inventat primul timbru poştal (marca poştală) în valoare de 1 penny, cu efigia tinerei regine Victoria. Introdus în ianuarie 1840, sistemul a avut un succes aproape imediat. Traficul poştal a crescut de câteva ori. În primul an de la introducere au fost tipărite  70 de milioane de mărci poştale. Sistemul a fost generalizat în Marea Britanie şi adoptat curând de alte state din Europa şi întreaga lume. Ca efect secundar au apărut pasiunea filateliei şi tagma nobilă a colecţionarilor de timbre.

Interesant este şi faptul că securitatea corespondenţei a fost o preocupare şi pentru sistemul de mesagerie poştală de la mijlocul secolului 19. Răspunsul a fost folosirea plicurilor închise şi ştampilate, serviciul poştal fiind răspunzător de confidenţialitatea corespondenţei şi livrarea ei integrală la destinaţie.

A învăţa din lecţiile istoriei este un obicei care de multe ori aduce rezultate bune. Este o metodă care are şi limitări, căci modelele valabile pentru o anumită categorie de servicii nu sunt întotdeauna aplicabile altor categorii la o distanţă de aproape două secole, desigur nu fără adaptări şi nu fără o examinare critică. Ceea ce rămâne valabil însă este în opinia mea schimbarea de perspectivă şi deschiderea pentru aplicarea unor metode diferite în situaţii de criză. Poate că metoda traficului nediferenţial, a tarifelor unice şi a pre-plăţii la expediere nu va rezolva peste noapte problemele modelului economic al furnizorilor de servicii de transport ale Internetului, dar este vorba, cred, despre o lecţie a istoriei care merită să fie cunoscută şi luată în discuţie.

Add a comment