Ringo Starr s-a trezit pe la 7 și a văzut că nu mai are cafea. Cutia era cu desăvîrșire goală. Frumoasa cutie verde cu motive creștine. Putem presupune că a înjurat. În intimitatea apartamentului Ringo Starr se comportă natural. Un om singur și trist.

În mod paradoxal, gîndul ăsta nu l-a întristat. S-ar putea spune că nu l-a întristat suplimentar. O să beau o cafea în oraș, cu prietenii mei. Fiind rezident al Clujului, Ringo Starr cunoște foarte bine orașul. Știe unde poate să bea o cafea. Se gîndește deja  la trei posibile locații. Nu știe însă unde-s prietenii lui. Sau dacă are prieteni. Ultima parte a vieții lui trecuse în timpul întunecării.

Parcă ieri împingea un ditamai piano forte pe străzile pavate cu piatră cubică. Babele-și făceau cruce, bărbații rînjeau ca boii, pînă și Doamna a zîmbit frumos, ușor ironic, dar lîngă el plutea, în pași de vals, Luiza. Rochița ei albastră flutura indecent, dezgolindu-i genunchii juliți. Așa că Ringo, cînd scrîșnea din dinți împingînd nenorocitul de pian, cînd se încrunta în direcția Luizei. Era convins că o să înțeleagă, că va opri cumva vîntul, iar rochița se va așeza cuminte la locul ei. Cît despre boi, pînă în ziua de azi nici măcar nu existaseră pentru el. Iar azi, cu atît mai puțin ar fi putut exista.

Al treilea gînd al dimineții a fost că, absolut neașteptat, cafeaua s-a strecurat în mintea lui înaintea Luizei. Nici gîndul ăsta nu l-a întristat. Dacă Luiza a găsit de cuviință să treacă mai tîrziu pe la mine, înseamnă că are un motiv foarte bun. Nu o să fac o tragedie din asta și mai ales nu-i voi spune Luizei.

Între noi fie vorba, nici nu ar fi avut cum. Luiza locuia tocmai în Seattle, U.S.A și de vreo 30 de ani se măritase cu Bill, poet, căruia-i făcuse trei copii. Tot de atunci încetase să-l mai iubească pe Ringo Starr.

Nu știm de unde a ajuns la concluzia că barba se potrivește cu o oribilă cămașă albastră, cu flori mari, galbene, dar exact așa s-a întîmplat.  S-a spălat pe dinți, a mîncat un măr, a făcut duș, și-a pus blugii și infama cămașă albastră. În timpul ăsta a ascultat la radio două melodii. Ce muzică de rahat se face în ziua de azi. El împlinea 56.

În fața porții îl aștepta un ditamai Range Rover gri, dar avea chef să meargă pe jos. Așa că și-a pus ochelarii de soare. Cu ei era leit Mihai Vasilescu, blogger din București. Dacă-i scoatem geaca putem  observa oribila cămașă. Dacă-i dezlipim plasturele nu observăm mare lucru în plus, așa că plasturele rămîne acolo. La fel și țigara, chiar dacă Ringo nu mai fumează de 5 ani. Pentru că, trebuie să recunoaștem, țigara e tot ce ne lipsește din rai.

O mutră cît se poate de mișto, a zis cînd și-a văzut fața reflectată în geamurile fumurii. Sunt un bătrînel prezentabil. Apoi, pentru a doua oară în dimineața asta, Luiza se strecoară în mintea lui, Luiza dansează în volute, umple toată strada și rochița ei idioată se ridică-n văzduh, ca de obicei. De ce, Luiza, nu-ți acoperi genunchii? Ai crescut și chestiile alea au prins, în trupul tău, contur.

Pînă în Arizona face vreo 45 de minute, se bucură de soarele călduț și de plimbare. De cîteva ori îi vine să danseze, dar se abține. Sunt prea bătrîn să fiu caraghios. Dar își zice că a făcut, totuși, cîțiva pași de dans și cînd spune dans, Luiza revine obsedant în mintea lui. Luiza celor 48 de ani de singurătate. Luiza celor trei copii, cărora Bill le spune odoruri. Oribil, ar zice Ringo, dacă ar ști.  Oribil, Bill, să-ți numești copiii odoruri.

Îi vedea pe toți, rîzînd, la masa lor, dar cafeneaua este pustie. Mă rog, sunt cîțiva indivizi pe-acolo, dar nu cei care contează. Prietenii lui Ringo. Nu-i găsește nici în cafeneaua numărul 2, nici în cafeneaua numărul  3. Nu-i zărește nici, întîmplător, pe stradă. Nu-s nicăieri, parcă i-a înghițit pămîntul. Să-i sun, zice și scoate din buzunarul cămășii un ditamai Iphone7 Edge.

Acum, Ringo Starr e obligat să facă tot drumul înapoi spre casă pe jos. Nu și-a luat cu el portofelul. Nici nu ar fi avut unde să-l pună. Ditamai portofelul plin de bani, carduri și poze cu prietenii lui. E undeva prin casă, sau nu e nicăieri. Dacă nu e la locul lui, nici măcar nu există. Și dacă nu există portofelul, nu există nici banii din el, nici cardurile, nici pozele prietenilor, nici prietenii înșiși.

Acum Ringo Starr merge  pe jos acasă. La fel cum a venit, dar nu-i mai vine să danseze. Are în cap tîmpita melodie de la radio, nimic altceva. E timpul să nu se mai gîndească la Luiza. Pînă ajunge, face o melodie la care-i spune Save the last dance for me. În Seattle începe să bată vîntul și vîntul ridică, mult peste genunchi, rochița Luizei. După 48 de ani, Luiza zîmbește, plutește peste străzile pavate cu piatră cubică, se ascunde pentru totdeauna într-un ditamai piano forte.