Primăvară la Berlin

Berlinul este un oraş în care întotdeauna revin cu plăcere. Primul meu contact cu acest oraş a avut loc în 1980, într-o excursie organizată de “Biroul de Turism pentru Tineret” (BTT). Pentru un tânăr ieşit, chiar şi pentru vreo zece zile, din sufocanta Românie a începutului de deceniu 9 al secolului trecut până şi Republica Democrată Germană era o doză de aer respirabil. Privind retrospectiv, am parcurs şi asimilat multe în acea excursie: Leipzig-ul cu catedrala în care a cântat Bach, Weimar-ul lui Goethe alăturat ororii Buchenwald-ului, Dresda muzeelor cu colecţiile maeştrilor, Wartburg-ul cu biserica în care Martin Luther îşi pironise manifestul care a pornit Reforma, Postdam-ul cu palatul Sans Souci şi cu vila în care s-au semnat acordurile care au dat forma Germaniei şi Europei celei de-a doua jumătăţi de secol 20, şi în final Berlinul - Berlinul cu insula muzeelor, cu poarta Brandenburg şi cu Zidul. M-am aflat la 50 de metri de Zidul pe care cu nouă ani mai târziu l-am văzut prăbuşindu-se sub presiunea istoriei, am auzit vuietul circulaţiei trepidante a Berlinului de Vest din cealaltă parte, am înghiţit cu noduri conferinţa ghidului local despre lumea imperialistă a cărei frontieră se afla la trecerea imposibilă a unei străzi tăiate la mijloc de un Zid. Acelaşi ghid seara, la hotel, îşi ascuţea “double-speak”-ul arătându-ne cum să captăm la televizor posturile de televiziune imperialiste.

Hotelul în care m-am aflat şi centrul de conferinţe în care am lucrat, în această săptămână, se află situate în cartierul Neukolln din ceea ce s-a numit până acum 25 de ani Berlinul Răsăritean. Diferenţele între cele două părţi ale oraşului se şterg treptat şi în afară de reperele istorice, la care germanii sunt foarte atenţi să nu fie uitate, multe dintre decalaje sunt mai puţin vizibile azi decât acum zece sau douăzeci de ani. Nu şi inexistente însă. Arhitectura din est mai păstrează încă ceva rigid în forme, şi chiar şi culorile mai vii în care sunt vopsite faţadele renovate par a avea dificultăţi în a masca griul original. Există şi diferenţe sociale şi acestea se traduc astăzi în procentul imigranţilor în totalul populaţiei. Condiţiile de confort mai reduse din cartierele Estului au dus la chirii mai convenabile şi au făcut din cartiere cum este Newkolln sau Kreuzberg-ul alăturat un loc accesibil pentru noi-veniţii din Turcia sau ţările arabe. Rezultatul este că multe străzi din aceasta zonă au o densitate mare de restaurante, magazine alimentare şi alte mici afaceri cu firme în turcă sau arabă. Pitoresc, divers, dar nu lipsit de probleme şi fricţiuni, în capitala unei ţări care a preferat omogenitatea lingvistica şi culturală în majoritatea perioadelor precedente ale istoriei sale.

Ocazia şederii mele în Berlin într-o săptămână de trecere dintre iarnă şi primăvară a fost Conferinţa Plenară a organizaţiei de standardizare “Institute of Electrical and Electronic Engineers - project 802” (IEEE 802). Despre această organizaţie am mai scris cu câteva ocazii în această rubrică. Aici au fost create în ultimele trei decenii standardele care permit interconectarea calculatoarelor de birou sau portabile (laptop-uri) şi a telefoanelor mobile la reţelele locale, conectate la rândul lor cu aparate numite “router-e de acces” la Internet. Poveştile de succes ale acestei organizaţii se numesc Ethernet (reţea cu cablu) şi wi-fi (reţea fără cablu - wireless) şi aceste denumiri au devenit destul de familiare şi nespecialiştilor. În termeni tehnici este vorba despre standardele IEEE 802.3 şi IEEE 802.11 şi respectiv despre două grupuri de lucru care continuă până în ziua de astăzi să dezvolte şi să diversifice aceste standarde.

Este interesant de examinat şi perspectiva germană asupra industriei electronice şi a Internetului. Ţară cu tradiţie industrială, Germania nu a excelat totuşi prin inventivitate în perioada de început a “hi-tech”-ului. Desigur, firme ca Siemens sau Bosch au avut şi au departamente semnificative care au dezvoltat, produs şi concurat în industria de comunicaţii de telefonie şi date, dar nu au fost la vârf  în concepţie, iar rezultatele din afaceri  au fost, în cel mai bun caz, amestecate. Piaţa telecomunicaţiilor este dominată până astăzi de uriaşa Deutsche Telekomm, şi dacă este ceva prin care industria electronică şi de comunicaţii germane excelează aceasta este calitatea şi nivelul standardizării. Normele de calitate germane stau la baza celor europene şi asta cred că nu miră pe nimeni.

Situaţia s-a schimbat în ultimii ani. Pentru a recupera întârzierea relativă faţă de liderii inventivităţii mondiale, guvernul german a investit în ultimii ani în mod semnificativ în câteva domenii de predilecţie – energia eficientă şi “verde”, producţia digitală (un alt fel de a numi producţia automatizată şi robotizată), comunicaţii mobile, apărarea comunicării private a cetăţenilor. În buna tradiţie a economiei liberale investiţia nu este directă ci prin încurajarea pepinierelor în care, în actuala legislatură, guvernul german va investi trei miliarde de euro. Mai impresionantă este însă suma de bani pe care guvernul german o investeşte în transferarea rezultatelor cercetarii în producţie. Este vorba despre 11 miliarde de Euro numai în 2014. Germanii au decis se pare că problema lor nu se află în lipsa de idei în cercetare şi în invenţii, ci în procesele de transfer ale acestora în produse şi în servicii. De reflectat!

(sursa imaginii http://www.snipview.com/)

Care au fost subiectele principale ale conferinţei? Folosind ca bază de plecare expertiza în domeniile reţelelor Ethernet şi wi-fi, organizaţia IEEE 802 îşi diversifică domeniile de aplicabilitate şi extinde capabilităţile şi performanţele tehnologiilor familiare utilizatorilor.

  • servicii de calitate care să permită coexistența în aceeaşi reţea a traficului de date, a aplicaţiilor care cer performanţe speciale de timp real (cum sunt aplicaţiile de voce şi video – inclusiv cele de calitate foarte bună “High Definition – HD”), a aplicaţiilor de afaceri care cer un grad sporit de securitate (tranzacţii financiare) sau a serviciilor de urgenţă (apelurile la salvare sau poliţie sau comunicaţiile guvernamentale în perioade de criză) – toate acestea fac parte dintr-un program numit Deterministic Networking (DetNet) comun organizaţiilor IEEE 802 şi Internet Engineering Task Force (IETF)
  • aceleaşi organizaţii colaborează şi într-un alt program în care sunt folosite şi testate, chiar în reţelele conferinţelor, capacităţile de protejare ale comunicaţiilor private ale utilizatorilor împotriva diferitelor atacuri de securitate care încearcă să monitorizeze informaţia protejată.

(sursa imaginii http://standards.ieee.org/innovate/iot/)

 

  • capacitatea de a configura în mod automat, fără intervenţia unui centru de asistenţă tehnică, serviciile şi caracteristicile reţelei la conectarea unui nou utilizator - este o extindere a unui protocol existent şi un nou proiect, la care particip şi eu, care va face mult mai uşoară viaţa utilizatorilor care doresc să se conecteze la reţea în orice loc şi cu orice fel de dispozitiv fix sau mobil.
  • administrarea adreselor şi automatizarea procesului de conectare al dispozitivelor şi senzorilor care fac parte din “Internetul Lucrurilor” – aparate conectate la reţea care nu sunt însă calculatoare sau telefoane, ci aparate care fac sau vor face parte din viaţa noastră de zi cu zi - de la aparatele casnice, contoarele de electricitate, apă sau gaz, până la dispozitivele de monitorizare a sănătăţii.

Probabil ca aţi observat deja că o parte dintre aceste subiecte de standardizare nu sunt unice organizaţiei IEEE 802. Este o tendinţă firească rezultată din diversitatea “modelului celor şapte straturi”, în care multe aplicaţii au nevoie de colaborarea şi interoperarea diferitelor zone ale reţelei pentru a crea servicii globale sau regionale pentru utilizatori. Această necesitate de colaborare în reţea conduce la necesitatea colaborării între diferitele organizaţii de standardizare. Este doar o parte din activitatea profesională pasionantă care îi aşteaptă pe specialiştii domeniului în anii care vin.

 

 

Add new comment