Respir

 

Începe. Se termină.Tăcem.

Palmele noastre încălzesc umerii visului ,

palmele noastre fac bulgări și-aruncă –

e dimineața de dinaintea fugilor

și ne prefacem că ninge,

e dimineața aceea când ne prefacem că știm.

 

Secundele-și trec păianjenii-n umbră,

 

aprind o țigară și mai sting un pahar,

porumbelul mort din grădina blocului

se dezbracă de aripi și umblă,

în curând o să-mi bată la ușă zicând:

prietene, dau ieftin un zbor,

îmi trebuie bani pentru-o cârjă.

 

Respir. Aerul mișcă pânzele-albastre.

 

Văzută de sus, scrumiera e harta aeriană a unei țări

în care ne-am pierde ultima speranță,

în care ne-am rupe ultimele cămăși,

văzută de sus scrumiera e un continent spre care

liniștea mea coboară ca dup-o explozie-n cer.

 

Mă-ntind. Sunt ultima fotografie.

 

 

Foto: Barbu

 

Comments

Strofa "de forță" este cea care începe cu "aprind o țigară (cu toate că detest "țigarea" în poezie - dar asta e altă discuție). Risc chiar să spun despre această strofă că e printre cele mai bune scrise de tine. In rest, sunt ceva lăbăreli gen: "umerii visului", "Aerul mișcă pânzele-albastre", "am pierde ultima speranță". La care as renunta. Dar si aceasta e altă discuție.

Cizma perfectă-n piciorul perfect... mai rar spre niciodată. Dar și aceasta e altă discuție. 

Altfel, apreciez trecerea.

Add new comment

CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.