Mi-au rămas atîtea cărți de citit, de recitit! Mă îngrozesc de cîte universuri am ratat din trîndăvie, din prostie, din lehamitea luată de la brambureala asta haotică a televiziunii, o boală pernicioasă, degenerativă la dragii noștri neuroni dezolați… Poate e şi comoditatea omului în vîrstă. Poate e și atracția realității imediate, oricît de "vulgare" ar fi, de kitsch… Kitsch-ul atotbiruitor! Degeaba caut să-l transform în poezie? Rămîne beton, ca și acele pițipoance cu burtică, mîndre de aura lor de infatuare hlizită, strălucitoare-n intenții bulbucate divin, plimbată pe tocuri înalte, în rînjetul și rujul delicios, gros, cotidian? Nu cred, poate fi integrat, salvat estetic… De fapt sînt fascinat de kitsch!! Oricum, după 70 de ani, nu mai ești tînăr, ci copil cu ochii măriți de orice se vede și se mișcă-n jur. Frumusețea sfîșietoare a kitsch-ului… Pizdele romantice, lăcrimînd sub rochiile lucioase, ascunzînd sau dezvăluind puterea lor absorbantă, dumnezeiască, distrugătoare și, totuși, tămăduitoare, da, ele merită din plin închinăciunile și laudele noastre umile și veșnic uluite de grația mustoasă-n moliciunea ce ni se dăruie cu atîta gingășie și tandrețe… și sălbăticie animaloasă, deplină, clipocitoare precum muzica sferelor cerești… cînd cracii înălțați în aer ating cu tălpile suprafața diafană, înstelată…