la ce bună poezia care nu te poate ţine în viaţă? vinzi propriile sentimente şi 
cumperi bani. pe care la rândul lor îi vinzi pentru falsele aprecieri ale altora. 
viaţa însăşi e lipsită de stil şi de originalitate. toţi pantofii de damă sunt pahare 
de şampanie. sexul bărbaţilor nu e altceva decât un pişcot. 

chiar acum când scriu acestea soţia mea doarme singură. de asemenea copiii
dorm singuri. şi eu dorm. şi visez că semenii vorbesc despre mine ca despre 
singura stea din Ursa Mare cu un colţ absent.

răstimp casa noastră se degradează. plouă prin acoperiş. coşul se surpă. uşile 
abia dacă se-nchid. lumea se degradează. mâine de exemplu când mă voi 
trezi preşedintele ţarii poate fi un cocalar din sectorul 5. 

chiar şi în vis aerul e cel mai de netrecut obstacol. 

a fi viu înseamnă să fii mistuit de neputinţa exprimării. şi neputinţa celorlalţi de
a te înţelege. acesta e momentul bătăilor de câmp cu pretenţie de analiză. 
triumful criticii e cea mai obiectivă beţie. abandonaţi teama că nu veţi recunoaşte 
un critic – are întotdeauna capul mare. firesc. tăria cuvintelor are nevoie de spaţiu. 
de volum.

numai lumina are nevoie de timp

creierul e ca miezul de nucă. dar nucii cresc în curţile oamenilor simpli. ei singuri 
învaţă să trăiască trăind.