viaţa ca o sală de aşteptare în zi de vot


 

oricui i s-a întâmplat să se trezească măcar o dată în gara-de-nord. fără bagaje. fără ziare sau cărţi. fără haine de călătorie. doar cu sine însuşi. mersul este moale dar nu dezorientat. ochii au umezeala aceea specifică sălilor de aşteptare. deja obişnuiţi să-şi caute cu înfrigurare chipul în geamuri de uşi de chioşcuri sau în ochelarii străinilor. cu cât trenul în care fără nici un motiv ai decis a urca pleacă mai târziu cu atât mai tare te împrieteneşti cu individul din oglinda de la wc. începi să observi cât de mult îţi seamănă. de exemplu felul în care se spală pe mâini sau obişnuinţa de a vorbi singur. evident îi poţi adresa o sumedenie de întrebări: cum te numeşti? câţi ani ai? de unde eşti şi cu ce treabă la bucureşti? în general acele întrebări specifice călătorilor care împart un spaţiu comun un timp comun şi un aer comun. chiar şi somnul este acelaşi: spatele drept şi capul uşor lăsat într-o parte. bălăngnitul gâtului în ritmul osiei:

stân-ga – dreap-ta – stân-ga

celor mai neglijenţi li se prelinge din colţul gurii salivă

în acele clipe mi-aş dori ca orice distanţă să fie un tunel
întunericul să îţi apese pieptul moale şi prietenos
precum fruntea iubitei

să murmuri cu buzele nemişcate frânturi de hituri folk
melodii pe care nu le-ai ştiut niciodată în întregime
dar pe care le-ai cântat cu prietenii la munte la mare
sau în vreo bodegă de gară provincială în care până la urmă v-aţi bătut

când ai ochii vineţi vezi altfel

bucureştiul pare mai puţin strident privit prin geamul unsuros al unui vagon
nu mai simţi toţi spinii trandafirilor mov verzi şi albaştri
de pe broboadele cu ciucuri mari ale ţigăncilor mustăcioase
permanent înjurându-se cu cineva
permanent ascunzând ceva pe sub fustele-ceapă sau în decolteuri jegoase

nici nu ar putea fi altfel de vreme ce pe oriunde ai ieşi din bucureşti
ajungi în câmp
pustietatea aceea abundentă în ciulini oi costelive câini debili şi căruţe cu coviltir
colinele sunt de fapt mormane de gunoi peste care a crescut ştir
depăşite ca înălţime doar de biserici

calea ferată pare că se învârteşte în cerc
te ocoleşte dar nu îţi permite să ajungi dincolo
te agiţi şi în oglinda wc-ului îţi spui că te-ai urcat greşit
timpul este de vină
durează prea mult până când nu mai există kilometrul de românia

kilometrul 0

Add new comment

CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.