Iubiri literare

Poemul contradicțiilor

Un poem foarte economicos, dar foarte bogat. Nu e nici un cuvînt în plus aici, Teodor Borz parcă ținîndu-se de estetica lui Dezső Kosztolányi: acela care nu poate să taie două epitete din trei e capabil și de alte ticăloșii. Dar la marii maeștri tăiatul are ca rezultat tensiune și mister.

Iubind pe cineva

Îmi amintesc cum o colegă de-a mea s-a certat cu profesoara de teoria literaturii în legătură cu o poezie pe care profa a considerat-o religioasă, iar colega mea de amor. Era firesc să existe diferența asta între un cititor de cincizeci și unul de douăzeci de ani.

Poem de tată

Un tată înțelege temerile fericite, fericirea temătoare a acestui poem. Fiică-ta abia născută e un străin din tine cu sex opus și pe care-l speri totuși cât se poate de suflet din sufletul tău. Nu prea știi cum s-o iei, dar o iubești necondiționat. Și încă nu crește, deci nu se îndepărtează de tine.

Cîinele dragostei

Cînd am citit că o poezie de Nina Cassian și una de Doina Ioanid au fost alese printre cele mai frumoase poezii de dragoste, am dat click și le-am citit. Prima nu mi-a plăcut, a doua, foarte mult. Poate pentru că e un medalion epic care devine liric cumva prin economia frazei și prin imaginile puternice. Prin Argentina care nu se știe dar se simte de ce e tărîmul făgăduinței. Prin cîinele acela care devorează inima. Prin inima care e stropită cu vin și oțet.

Abisul lui Dosoftei

Și e un abis și al timpului uman, și al celui cronologic. Ortega y Gasset spune în magistralul său eseu despre vînătoare că în preistorie pășim parcă încălțați în cizme fermecate: două milenii aici sau încolo nu contează nimic. Așa îmi imaginez și ceea ce se cheamă literatura veche. Parcă au fost mai aproape oamenii aceia, de la Neagoe Basarab la Grigore Ureche, la esența omului, dacă o fi avînd o esență.

Grota dragostei

Mult timp, Liviu Antonesei era pentru mine un intelectual. Ceea ce și este (văd asta din articolele lui; faptul că e universitar nu m-ar convinge pentru că asta, din păcate, nu mai înseamnă mare lucru); vreau să spun doar că din depărtarea din care mi-e dat să mă uit la el (nici pînă astăzi nu ne-am întîlnit personalmente) mi-a părut doar un intelectual. Iar mie (observație  autobiografică, cum ar spune Péter Esterházy) nu-mi plac intelectualii fără poezie.

Moartea

Simt că trebuie să introduc aici diferențierea pe care a făcut-o poetul maghiar István Vas între ”poetul mare” care e mare pentru că e fenomen, și celălalt care nu e fenomen, dar a scris poezia anului. Cîteodată trebuie să ne întoarcem privirea spre cei care scriu mai rar poezii mari și să ne gîndim că din perspectiva imortalității aproape că nu contează deosebirea.

Frison

Cred că marea performanță a Ilenei Mălăncioiu stă în faptul că această sintagmă nu rămîne o găselniță, un gag poetic pe care orice poet l-ar putea face. Citind versurile, ea devine parte a unui întreg peisaj, a unei întregi tragedii pe care, într-un fel sau altul, toți o trăim și de care toți am fugi dacă am putea.

Sunt tînăr, Doamnă

L-am văzut nu de mult la Cluj, la zilele maghiare. Gătea un miel maturizat, cum el însuși numise berbecul. O personalitate expansivă, spontană, teatrală – așa l-am văzut și atunci cînd i-am luat un interviu pentru revista literară Helikon.

Mi-a răspuns la una din întrebări: trebuie să aștepți să vină poezia, nu poți s-o forțezi. Că în tinerețe a scris douăzeci de poezii în șapte zile, în ultima vreme, însă, șapte poezii în douăzeci de ani.

Iarna... la Bacovia

Români, vă compătimesc sincer! Niciunul dintre voi nu înțelege ce e atît de fermecător în versul ”și focul s-aud cum trosnește” sau ”și mînă fotoliul spre sobă”. Sunt versuri ca oricare altele, compuse din cuvinte românești, ce mai? ”Decembre” vi-l amintește pe profesorul de limbă română, poate un plictisit de elevi și de materie, poate un muzeograf care nu înțelege că un copil ar vrea să trăiască azi, să iubească azi, să înțeleagă azi de ce poeții sunt atît de importanți.

Pages