Poezie

Take this

am devenit sobru și rece
să scriu poezia asta
am renunțat la lucrurile mărunte
...

inconsistent

iată-ne în sfârşit aici la porţile cimitirului, în miezul

acestei zile însorite si pline de praf; iată-ne

foindu-ne încolo şi încoace, pe lângă porţile

încuiate- nu le putem forţa, nu putem

nici ocoli nici sări peste gard. un câine slăbănog oprit pe loc şi un dric...

ceva brut

privirea nu mă mai ajută nici buzele limba
cuvintele dintre nici măcar
mâinile de-atâtea tâmple sprijinite
de gânduri şi te privesc
eşti prea mult în inima mea
chiar şi când mă prefac că nu eşti tu eşti
şi faci câţiva paşi spre mine
apoi împuşti singurul...

delir

unora le place să se tragă de chiloţi
cum trageau băieţii şi fetele de elastic prin 70şi
pe vremea aia elasticul începea de pe glezne
şi pula era
nu ca acum pe alocuri şi prefăcută
...

ceva care zideşte

pula e ca o amorsă de care se prinde starea celorlalţi când îţi bagi pula scoţi greul din tine
sau cel puţin aşa ar trebui
e mai mult o metaforă uşor de folosit
cu mult mai uşor decât toate celelalte cuvinte
cuvinte care îţi înşiră sufletul
cuvinte care în final...

cum te descrii

 

fard egiptean în jurul ochilor
cifră din British Museum sau litere vărsate
emailul obiectului ceramic nestudiat 
...

mânjit cu unde

când legi cuvintele de-o limbă
rămâi impresionat de forma ei
cum poate deveni o prună o piersică
un kiwi
şi toate au acelaşi gust
cum te mişti
în gând. 

Ea

copilul sinucigaş din familia milionarilor drogaţi
amanta ce întregeşte mariajele...

trece bărbat după femeie, o armată de sfinţi

şi de pe cruce se mai ia doar gloria
urlă-n televizoare în radio
...

de fapt, nu există

prezenţa trupului prin poezie înalţă
dar se pare că şi hărţuieşte
păi să ne luăm unul altuia cuvintele
să ne luăm barbaţii şi femeile
şi să-mi spui eu
şi să-ţi spun eu
poate că aşa
vom zdrobi tot ce ne-am imaginat
şi tot ce am murit. 

Pages

Subscribe to Poezie