Change.World

Urmașii lui Alexander Graham Bell

În câteva dintre articolele trecute ale rubricii am prezentat structura şi activitatea unora dintre organizaţiile de standardizare care dezbat şi stabilesc modul de transmitere a informaţiei între calculatoarele şi dispozitivele legate la reţeaua Internet şi modul în care reacţionează şi inter-acţionează aplicaţiile care se bazează pe comunicarea internetică. Acum aş dori să prezint încă o organizaţie din această categorie a cărei principală responsabilitate este reprezentată de standardele de comunicare în reţelele locale şi accesul imediat al calculatoarelor, telefoanelor mobile, tabletelor şi altor dispozitive la reţea. În definitiv călătoria oricărei informaţii pe Internet începe cu un prim pas pe care informaţia îl face fie pe un cablu care leagă calculatorul la  router-ul din casă sau din corporaţia în care lucrăm, fie printr-o legătură fără fir în cazul reţelelor wi-fi. Este echivalentul, dacă vreţi al drumului pe care îl parcurge un pasager spre sau dinspre avion în tunelul care leagă avionul de terminale, pe aeroporturi.

Internet pentru toți

Nu este, cred, de mirare că la această întrebare răspund prin fapte astăzi, la începutul anului 2015, în special marile companii care au investit enorm în ultimii ani în resurse financiare şi tehnologice pentru a conecta cât mai mulţi utilizatori şi au avut şi succes din punct de vedere material în activitatea lor. În definitive, în lumea capitalistă globală de astăzi resursele pentru asemenea activităţi tehnologice de anvergură pot veni doar de la guverne (dar acestea nu sunt întotdeauna interesate şi, desigur, nu toate sunt interesate în accesul universal al cetăţenilor la aplicaţii şi informaţie) sau de la factorii economici particulari investiţi în această piaţă. Cum astăzi cam o treime din omenire (numai?) este legată la Internet, creşterea pieţei depinde de conectarea celorlalte două treimi, şi acestea sunt compuse din locuitorii ţărilor subdezvoltate sau mai puţin privilegiate economic. 

Anul care va fi

După ce, în ultimul articol al anului 2014, am făcut un bilanţ al anului internetic care a fost, a venit momentul să dedic prima contribuţie din 2015 anului care va fi în spaţiul virtual, spațiu ce reprezintă pentru mine profesie, pasiune şi mod de viaţă. Înainte de a-mi lustrui bila de cristal din care voi extrage prognozele anului, doresc să mulţumesc din nou iniţiatorilor şi redactorilor revistei online 'Literatura de Azi' pentru încrederea acordată, pentru găzduirea articolelor mele în remarcabilul lor spaţiu, şi pentru ajutorul permanent în problemele de redactare. Cele mai bune urări şi mulţumiri şi cititorilor rubricii, împreună cu rugămintea de a continua să se angajeze într-un dialog permanent, cu întrebări, opinii şi critici legate de cele scrise. 015 va fi un an în care Internetul şi politica vor fi din ce în ce mai strâns legate şi vor fi menţionate din ce în ce mai mult împreună. Nu mai există dezbatere politică sau campanie electorală la orice nivel şi în orice loc al planetei care să nu se desfășoare dacă nu în principal pe Internet măcar şi pe Internet.

Anul care a fost

A sosit şi sezonul bilanţurilor. Putem citi în aceste zile clasamente ale celor mai bune cărţi şi filme ale anului care se încheie, sunt trecute în revistă în presă, la televiziune şi desigur pe Internet cele mai importante evenimente ale anului în toate domeniile, de la politică la sport, de la explorarea spaţiului la căsătorii şi divorţuri ale personalităţilor celebre. Sunt aleşi 'oamenii anului' şi se împart premii în aur sau lămâi acre. Voi trece şi eu în revistă cele mai importante evenimente ale anului 2014 în domeniul despre care scriu o mare parte din articolele acestei rubrici, domeniu care pentru mine este pasiune, meserie şi mod de viaţă - Internetul. Voi folosi o metodă care îmi permite şi mie o auto-verificare şi anume voi arunca o privire asupra previziunilor făcute la începutul anului şi voi comenta despre cele care s-au împlinit, cele pe care le-am greşit şi cele care întârzie, dar, totuşi, au şanse bune să devină realitate. În bila de cristal în care căutam să ghicesc viitorul la începutul lui 2014, vedeam aplicaţiile din domeniul telefoniei pe Internet şi dispozitivele pe care le numim 'telefoane inteligente' continuând să fie din ce în ce mai importante...                         

 

Internetul - un drept fundamental al omului?

Multe dintre discuţiile care au fost stârnite de întrebarea mea au fost axate pe ceea ce facem cu accesul la Internet şi dacă libertatea de acces înseamnă şi liberatea de a posta orice. Este, în opinia mea, o variantă a discuţiei clasice despre libertatea de exprimare sau, la nivel mai general, orice libertate se opreşte acolo unde este încălcată libertatea altcuiva (în jargonul politic american exprimarea mai plastică este: 'dreptul tău de a întinde pumnul este limitat de nasul meu').

Un cer de stele dedesubt,/ Deasupra-i cer de stele

Câteva dintre filmele cele mai reuşite ale genului ştiinţifico-fantastic au încercat să transforme în imagini călătoria în spaţiu şi timp. De la filmele deja 'clasice' din seria 'Star Trek', trecând pe la 'Contact', regizat de Robert Zemekis în 1997 (unul dintre favoritele mele), şi până la actualul 'Interstellar' intrat în aceste săptămâni în cursa pentru premiile Oscar care vor fi decernate în februarie.

Războaiele speciilor

Una dintre plăcerile mele vinovate pentru care am, din păcate, prea puţin timp în ultima vreme sunt serialele ştiinţifico-fantastice (sau science-fiction cum le numeşte română americanizată practicată). Există o producţie destul de bogată în acest gen, destul pentru ca în Statele Unite şi nu numai acolo să existe canale de televiziune prin cablu care transmit încontinuu doar producţii destinate adepţilor filmelor despre călătorii interplanetare şi roboţi, şi a tuturor fanteziilor ce se pot ţese în jurul acestor teme.

Internet, politică și politicile Internetului

Am avut parte de câteva săptămâni foarte politice şi politizate, cu alegeri pe multe meridiane printre care şi cel românesc, şi cu Internetul jucând un rol din ce în ce mai important ca media electorală, ca suport pentru mesaj, şi, în unele cazuri, ca subiect de dezbateri şi decizii electorale şi politice. Articolul meu de săptămâna trecută despre votarea pe Internet a generat unul din nivelele de trafic cu comentarii, dispute şi întrebări dintre cele mai ridicate de când am început această rubrică cu un an în urmă. Nu mă aşteptam să fie altfel.

Votul pe Internet

Ajungem deci la a treia întrebare. Unde în lume este aplicat astăzi sistemul de vot prin Internet? Care sunt rezultatele? Articolul despre votul electronic de pe wikipedia menţionează 22 de ţări care au folosit o formă sau alta de vot electronic, cam de la începutul mileniului încoace. România este menţionată şi ea pe această listă, prin folosirea de dispozitive de vot electronic de către soldaţii aflaţi în misiune în Irak şi pe alte teatre de lupta. În cea mai mare parte a cazurilor nu este vorba însă despre vot prin Internet, ci despre diferite sisteme de votare electronice hibride.

Internet în paradis

Locul în care are loc această conferinţă este probabil cel mai apropriat loc de paradis în care vor ajunge inginerii, operatorii şi arhitecţii de sisteme care continuă de aproape 30 de ani misiunea de a face să funcţioneze Internetul, impingandu-i permanent înainte capacitatea şi funcţionalitatea spre frontiere ale căror limite sunt numai limitele imaginaţiei. Este vorba despre Honolulu în statul american Hawaii.  

Pages

Subscribe to Change.World